Comunicat_2019-06-05, Participare la Programul educational “Școala Altfel” Activități de informare anticorupție destinate elevilor din 15 licee harghitene

În perioada martie – mai 2019, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Harghita au participat la proiectul “Săptămâna Altfel”, organizat în cadrul Programului Național Educațional „Școala Altfel”, prilej cu care au desfășurat activități de informare anticorupție la 15 licee de pe raza județului Harghita, la care au participat 774 elevi din aceste instituții de învățământ.

Activitățile au avut drept obiectiv promovarea atitudinii civice şi informarea cu privire la noţiunile incidente domeniului anticorupţie, al însuşirii cunoştinţelor, a formării şi dezvoltării capacităţilor, atitudinilor, deprinderilor şi comportamentelor adolescenţilor, contribuind la buna creştere, cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor, dezvoltarea comportamentului integru, creşterea gradului de conştientizare şi a nivelului de educaţie anticorupţie.

În context, ofițerul de prevenire din cadrul D.G.A. – S.J.A. Harghita a prezentat competențele D.G.A., noțiuni de bază de drept penal, infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, consecinţele, costurile corupţiei și modalități de reacție în fața unor fapte de corupție, datele de contact ale S.J.A. Harghita și Call Center-ul Anticorupție al D.G.A.

De asemenea, a fost precizat faptul că la data de 30 mai 2019 Direcția Generală Anticorupție împlinește 14 ani de activitate în lupta împotriva corupției prin instrumentele sale de prevenire și combatere a faptelor de acest gen în Ministerul Afacerilor Interne.

Reamintim faptul că, pentru sesizări privind săvârșirea unor fapte de corupție de către angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, cetățenii pot apela linia Call Center Anticorupţie 0800.806.806 al Direcției Generale Anticorupție, apel gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă.

 

 

De asemenea, cetățenii pot face sesizări din domeniul de competență al D.G.A. la adresa de e-mail harghita.dga@mai.gov.ro, telefonic la 0266/310.280 sau direct la sediul S.J.A. Harghita, situat în Municipiul Miercurea – Ciuc, Bld. Frăției, nr. 6 jud. Harghita (în incinta Poliției Mun. Miercurea Ciuc).

 

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE HARGHITA