Comunicat_2019-07-02, Neamt/Persoana trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă

Procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În fapt la data de 05.12.2018, martorul B.E. a depus la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, un denunţ în care arăta faptul că inculpatul C.I., instructor auto, i-a solicitat suma de 600 euro pentru a o ajuta să promoveze proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.În dimineaţa zilei de 13.12.2018, sub coordonarea  procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a realizat acțiunea de prindere în flagrant de către lucrătorii S.J.A. Neamţ. Astfel, asupra inculpatului, a fost găsită suma de 600 euro, pusă la dispoziţie anterior colaboratorului autorizat B.E. de către organele de urmărire penală, aspect rezultat din compararea seriilor bancnotelor.

Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 

 

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE