Comunicat_2019-12-02, Cluj/Activități de prevenire a corupției în Campania de informare anticorupție ,,Tu poți face lumină”

În perioada 26-27.11.2019, ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, în derularea Campaniei de informare ,,Tu poți face lumină”, au desfășurat două activităţi de prevenire a corupției la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, respectiv o activitate de prevenire a corupţiei la o școală de conducători auto din municipiul Cluj-Napoca.

La cele 3 activităţi au fost prezente peste 80 de persoane (funcţionari publici, instructori auto, cursanţi ai şcolii de şoferi), cărora le-au fost prezentate date privitoare la identitatea instituțională, atribuțiile și competența Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție, obligaţiile legale şi modul de acțiune în situația în care sunt implicați în săvârșirea unor fapte de corupție sau iau la cunoștință despre comiterea unor astfel de fapte penale, făcându-le cunoscut, totodată, rolul D.G.A în gestionarea Call Center-ului Anticorupție 0800806806, precum și alte aspecte legislative în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Totodată, cu această ocazie, au fost distribuite materiale informative utilizate în cadrul campaniei anticorupţie

Activitatea face parte din campania națională anticorupție “TU POȚI FACE LUMINĂ”, inițiată de Direcția Generală Anticorupție în scopul conștientizării personalului Ministerului Afacerilor Interne și a cetățenilor cu privire la cauzele și consecințele implicării în fapte de corupție.

Obiectivele campaniei vizează aspecte referitoare la obligațiile care derivă din calitatea de funcționar public, atitudinea în fața unor posibile fapte de corupție, conștientizarea cetățenilor despre necesitatea semnalării faptelor de corupție despre care iau cunoștință prin apelarea Call Center Anticorupție 0800 806 806.

 

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE CLUJ