Comunicat_2019-12-09,Mehedinți/Activitate de educație pentru promovarea integrității destinată marcării zilei de – 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

Având în vedere că 9 Decembrie reprezintă în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen care, fie că se manifestă sub forma unor acte sistematizate şi profund elaborate, fie că se produc spontan, fără nicio pregătire prealabilă, rămâne acelaşi fenomen cu implicaţii grave, care afectează încrederea societăţii în instituţiile publice, în data de 09.12.2019 – Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți, a organizat și desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității adresată cetățenilor.

Scopul acestui eveniment este marcarea Zilei de 9 Decembrie și prin promovarea culturii și educației non-formale, fiind prilejuită astfel ofițerilor de prevenire ai S.J.A. Mehedinți, ocazia de a prezenta imaginea instituției noastre, competențele și atribuțiile acesteia, printr-un dialog real, direct și deschis cu cetățenii municipiului Drobeta Turnu Severin, care-și vor actualiza astfel cunoștințele referitoare la infracțiunile de corupție și la identificarea modalităților și instrumentelor de sesizare a acestor fapte.

Activitatea a avut loc într-o zonă intens circulată din incinta Complexului Comercial ,,CORA,, Drobeta Turnu Severin, ofițerii S.J.A. Mehedinți distribuind împreună cu lucrători de poliție din cadrul Inspectoralui Județean de Poliție Mehedinți materiale cu caracter preventiv aferente Campaniei „Tu poți face lumină!”, circumscrisă unei serii de activități specifice cu caracter preventiv de promovare și dezvoltare a unui comportament integru în rândul personalului M.A.I. și al cetățenilor prin conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalității de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată.

În vederea cunoașterii modului de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, a fost popularizat Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806 și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți – mun. Dr.Tr.Severin, strada Traian, nr. 89, camera 501, jud. Mehedinți, tel/fax 0252 332331, e-mail mehedinti.dga@mai.gov.ro.

Considerăm că informarea cât mai bună a publicului cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupție și a specificității acestora reprezintă condiții ce stau la baza educației anticorupție în spiritul integrității.

 

 

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE MEHEDINȚI