Întâlnirile organizate atât la nivel central, cât şi în teritoriu au avut un caracter interactiv,participanţii apreciind favorabil demersul D.G.A.. Totodată, pe parcursul întrevederilor au fost ridicate unele probleme/nelămuriri, cărora au fost date răspunsuri cum sunt:
Se vor constata infracţiuni şi la nivelul factorilor de conducere ?
DGA derulează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei cu privire la toţi funcţionarii ministerului, indiferent că au funcţii de conducere sau de execuţie.
Vor fi luate măsuri mai severe acolo unde se constată nereguli ?
Acolo unde se constată existenţa unor fapte de corupţie vor fi luate măsurile legale. Dacă neregulile nu constituie infracţiuni de corupţie vor fi sesizate instituţiile sau structurile competente pentru a lua măsurile ce se impun.
Cum este protejat un lucrător onest în cazul unei sesizări cu rea-credinţă, neconforme cu realitatea ?
Orice reclamaţie cu privire la un lucrător al ministerului este temeinic verificată si documentată, astfel încât orice abuz să fie evitat. În cazul în care învinuirea este făcută prin denunţ sau plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, poate fi sesizată instanţa competentă pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Va fi acordată o atenţie deosebită acelor lucrători care îşi desfăşoară activitatea în sectoare cu grad ridicat de vulnerabilitate la corupţie?
Va fi acordată o atenţie deosebită acestor structuri în primul rând din punctul de vedere al prevenirii, al identificării exacte a cauzelor şi condiţiilor favorizante.
Care este diferenţa dintre testele de integritate şi cele de fidelitate ?
Testul de verificare a integrităţii profesionale reprezintă o metodă de identificare, evaluare şi înlăturare a vulnerabilităţilor şi riscurilor care determină personalul MAI să comită fapte de corupţie;
Testul de verificare a fidelităţii profesionale reprezintă o metodă de verificare a modului în care personalul MAI respectă obligaţiile ce-i revin în raport cu nivelurile de exigenţă prevăzute în actele normative care reglementează statutul şi activităţile profesionale în MAI.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene. http://ec.europa.eu/romania
Pentru informatii despre celelalte programe finantate de UNIUNEA EUROPEANA in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la UNIUNEA EUROPEANA, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.